Modul 1.
Libertatea de exprimare. Garanții și Limite
Legislația aplicabilă
Atât tratatele internaționale, cât și legile Republicii Moldova conțin o serie de reglementări privind libertatea de exprimare. Acestea se regăsesc în:
- Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 19) – LINK
- Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (art. 10) – LINK
- Constituția Republicii Moldova (art. 32) – LINK
- Legea cu privire la libertatea de exprimare – LINK
- Codul contravențional (art. 69 și art. 70) – LINK
- Codul penal (art. 1801 și art. 1802) – LINK
- Codul serviciilor media audiovizuale – LINK ș.a.
Legislația aplicabilă (1) - DUDO
Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului garantează oricărui om
dreptul la libertatea opiniilor și exprimării. Acest drept include libertatea de a avea
opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a
răspândi informații și idei prin orice mijloace, independent de frontierele de stat.
Republica Moldova (la acea vreme, RSSM) a aderat la Declarația Universală a Drepturilor
Omului (DUDO) odată cu adoptarea Hotărârii Sovietului Suprem al RSS Moldovenești din
28.07.1990.
Legislația aplicabilă (2) - CEDO
Articolul 10 al Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale conține prevederi similare. („Orice persoană are dreptul la libertate de
exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a
comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama
de frontiere”). Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale din 1950, numită și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a fost
primul tratat internațional multilateral elaborat în cadrul Consiliului Europei (CoE).
După mai mult de 70 de ani de la semnare, CEDO este, după mai multe adaptări și câteva
completări, cel mai elaborat model de protecție internațională a drepturilor omului.
La doi ani după ce a devenit membră a CoE, Republica Moldova a ratificat CEDO. Astfel,
începând cu data de 24 iulie 1997, statul și-a asumat obligația de a respecta
standardele Convenției în materia asigurării drepturilor fundamentale consacrate,
inclusiv dreptul la libera exprimare
Legislația aplicabilă (3) – Constituția
Articolul 32 al Constituției Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, consacră și el libertatea opiniei și a exprimării. Norma constituțională prevede că oricărui cetățean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Aceste libertăți sunt însă susceptibile de a fi limitate în anumite situații. Constituția stabilește că exercitarea acestora nu poate și nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a cetățenilor sau siguranța națională.
Legislația aplicabilă (4) – Legea cu privire la libertatea de exprimare
Legea cu privire la libertatea de exprimare (LLE), adoptată la 23 aprilie 2010, reprezintă un act normativ cu caracter special, care asigură un echilibru just între următoarele drepturi concurente: libera exprimare, pe de o parte, și apărarea onoarei, demnității, reputației profesionale sau vieții private și de familie ale persoanei, pe de altă parte.
Legea cu privire la libertatea de exprimare
LLE garantează și tratează cu o deosebită atenție libertatea de exprimare a mass-mediei.
Articolul 4. Libertatea de exprimare a mass-mediei
(1) Statul garantează libertatea de exprimare a mass-mediei. Nimeni nu poate interzice
sau împiedica mass-media să răspândească informații de interes public decât în
condițiile legii.
(2) Mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public și
de a efectua, în conformitate cu responsabilitățile sale, investigații jurnalistice în
probleme de interes public.
(3) Pe lângă garanțiile prevăzute la art. 3, libertatea de exprimare a mass-mediei
admite și un anumit grad de exagerare sau chiar provocare, cu condiția să nu se
denatureze esența faptelor.

PENTRU MASS-MEDIA
Un anumit grad de exagerare sau chiar provocare este admis de art. 4 alin. (3) al LLE în
relatările presei doar în cazul când mass-media nu denaturează esența faptelor.
Nu constituie dezinformare inexactitatea care nu schimbă esența faptelor. De exemplu:
- Jurnalistul a relatat despre o sustragere. Persoana vizată în articol nu contestă faptul sustragerii, însă pretinde că mărimea sustragerii a fost indicată incorect.
- Jurnalista relatează despre nedeclararea de către un funcționar public a cinci bunuri imobile. În realitate, însă, funcționarul nu a declarat doar patru bunuri imobile.
Astfel cum dictează prevederile legale citate, libertatea de exprimare implică dreptul
de a căuta, primi și transmite informații și idei. Este extrem de importantă pentru
existența democrației. Progresul unei societăți nu ar fi posibil fără ca oamenii și, în
special, mass-media să aibă posibilitatea de a se exprima și de a critica.
Există preconcepția că, dacă ai libertatea de exprimare, poți spune orice, oriunde și
oricând. Bine, nu este așa: „Libertatea ta se întinde până acolo unde întâlnește
libertatea mea”, spunea acum 200 de ani filozoful John Stuart Mill.
Dreptul la libera exprimare - un drept absolut?
Art. 3 alin. (3) - Legea cu privire la libertatea de exprimare
Exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor restrângeri
prevăzute de lege,
necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea
teritorială sau siguranța publică, pentru a apăra ordinea și a preveni infracțiunile,
pentru a proteja sănătatea şi morala,
reputația sau drepturile altora
, pentru a
împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea şi
imparțialitatea puterii judecătorești.
Art. 32 alin. (2)-(3) – Constituție
Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau
dreptul altei persoane
la viziune proprie. Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea
statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau
religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică,
precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituțional.
Art. 10 par. 2 – CEDO
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri şi responsabilități poate
fi supusă
unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni
prevăzute de lege care, într-o
societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională,
integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii şi prevenirea
infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora,
pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta
autoritatea şi imparțialitatea puterii judecătorești.
Așadar, dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut. Acesta poate fi supus unor
restrângeri, care trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
1. Să fie prevăzute de lege;
2. Să fie proporționale cu situațiile ce le-a determinat;
3. Să urmărească unul dintre scopurile legitime prevăzute de lege (ex: scopul de a
proteja securitatea națională, sănătatea și morala, reputația sau drepturile altora
etc).
Libertatea de exprimare a jurnalistului vs. onoarea, demnitatea și reputația profesională a protagonistului
Pentru că, în anumite situații, relatările presei pot afecta onoarea, demnitatea și
reputația profesională a protagoniștilor, este bine de știut care este semnificația
acestor concepte.
ONOAREA – aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei (fizice) în conștiința
socială.
DEMNITATEA – autoaprecierea persoanei (fizice) întemeiată pe aprecierea societății.
REPUTAȚIA PROFESIONALĂ - reflectarea calităților profesionale ale persoanei în
conștiința socială, însoțită de aprecierea pozitivă a societății.
Deosebirea dintre „onoare” și „demnitate” – prima este o trăsătură socială obiectivă,
iar la demnitate se studiază momentul subiectiv, autoaprecierea.
STUDIU DE CAZ
În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2016, RISE
Moldova a publicat investigația jurnalistică „Banii lui Dodon din Bahamas”, în care a
fost vizat politicianul Igor Dodon, liderul de atunci al Partidului Socialiștilor (PSRM)
și candidatul electoral care, în rezultatul desfășurării alegerilor, a devenit
președinte al Republicii Moldova.
Pe 4 noiembrie 2016, PSRM a acționat în instanța de judecată RISE Moldova și a solicitat
dezmințirea informației „mincinoase și denigratoare” care îi lezează „onoarea,
demnitatea și reputația profesională”.
- • Da
- • Nu
Feedback (Concluzie):
Onoarea reprezintă aprecierea pozitivă care reflectă calitatea persoanei (fizice) în
conștiința socială.
Demnitatea înseamnă autoaprecierea persoanei (fizice) întemeiată pe aprecierea
societății.
Reputația profesională semnifică reflectarea calităților profesionale ale persoanei în
conștiința socială, însoțită de aprecierea pozitivă a societății.
- • Onoarea
- • Demnitatea
- • Onoarea și demnitatea
- • Onoarea și reputația profesională
- • Demnitatea și reputația profesională
- • Doar reputația profesională
Feedback (Concluzie):
În cazul persoanelor juridice (PSRM – partid politic), poate fi vorba doar despre
lezarea reputației profesionale, adică a reflectării calităților profesionale ale
persoanei juridice (partidului politic) în conștiința socială, însoțită de aprecierea
pozitivă a societății.
Modalitățile de lezare a onoarei, demnității și reputației profesionale
Legea recunoaște trei forme de lezare a onoarei, demnității și/sau reputației
profesionale. Este vorba despre răspândirea:
1. Relatărilor false cu privire la fapte
Fapt – eveniment, proces sau fenomen care a avut sau are loc în condiții concrete de loc
și timp și a cărui veridicitate poate fi dovedită.
2. Judecăților de valoare fără substrat factologic suficient
Judecată de valoare fără substrat factologic suficient – judecată de valoare care se
bazează pe fapte care nu au avut loc sau pe fapte care au avut loc, dar a căror expunere
este denaturată până la falsitate. (Opinie excesivă)
Judecată de valoare – opinie, comentariu, teorie sau idee care reflectă atitudinea fată
de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit.
3. Injuriilor
Injurie – exprimare verbală, scrisă sau nonverbală care ofensează intenționat persoana
și care contravine normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică.
STUDIU DE CAZ nr. 1 - Мошенник/Escroc
O instituție de presă a publicat un articol întitulat „Один мошенник продал
другому мошеннику. Детали о прошлом нового владельца сети Duty-free”/„Un escroc
a vândut altui escroc. Detalii despre trecutul noului proprietar al rețelei
Duty-free”. Persoana vizată în materialul jurnalistic a atacat instituția media
în instanța de judecată, invocând lezarea onoarei, demnității și reputației
profesionale prin răspândirea relatărilor false cu privire la fapte.
Reclamantul (protagonistul) a argumentat că termenul „мошенник/escroc” sugerează
că dânsul a comis o escrocherie – faptă incriminată de Codul penal. Persoana
vizată în articol a insistat că textul publicat reprezintă o relatare cu privire
la fapte, adică o descriere a unui „eveniment, proces sau fenomen care a avut
sau are loc în condiții concrete de loc și timp și a cărui veridicitate poate fi
dovedită”.

- • Relatărilor cu privire la fapte
- • Judecăților de valoare
- • Injuriilor
Feedback (Concluzie):
Judecăților de valoare, adică opinii, comentarii, teorii sau idei care reflectă
atitudinea fată de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit.
Constatările instanței naționale: ,,Completul reține că, la caz, *** SRL a utilizat termenul de ,,escroc” în raport cu *** în limba rusă reprezentând o opinie, apreciere morală și etică a persoanei și nu ca relatare despre infracțiuni comise, or nu face trimitere la acțiuni cu pretins caracter penal. Mai mult, interpretarea termenului ,,escroc” din limba rusă a fost efectuată în mod restrictiv, limitându-se la accepțiunea de persoană care a săvârșit o infracțiune de escrocherie, în condițiile când termenul are mai multe sensuri, fiind un cuvânt polisemantic. Prin urmare, cele relatate supra denotă existența unui raport de proporționalitate între respectarea demnității și onoarei şi libertatea de expresie, în contextul când termenul de ,,escroc” reprezintă o judecată de valoare și nu o relatare despre fapte.”

STUDIU DE CAZ nr. 2 – „Ciordirea” datelor
Un fost funcționar public a publicat pe Facebook o postare în care acuza că un nou angajat care „i-a luat locul” i-a „ciordit” informații digitale din calculatorul personal („Dânsul mi-a ciordit aproape toată arhiva personală și a membrilor familiei mele din calculatorul de la domiciliu – 100 GB de informație”).
- • Relatărilor cu privire la fapte
- • Judecăților de valoare
- • Injuriilor
Feedback (Concluzie):
Relatări cu privire la fapte, adică exprimări ce vizează un eveniment, proces sau
fenomen care a avut sau are loc în condiții concrete de loc și timp și a cărui
veridicitate poate fi dovedită.
Constatările instanței naționale: „Sub acest aspect, instanța de apel reține că,
conform DEX-ului, ,,a ciordi” semnifică
a fura cu abilitate
; a șterge; a pune să se
scurgă. În speță, Colegiul civil reține că pârâtul a operat cu relatări cu privire
la fapte”.
STUDIU DE CAZ nr. 2 – „Ciordirea” datelor
Un fost funcționar public a lansat câteva declarații publice în raport cu persoana X. Funcționarul a menționat următoarele: „După ce a scufundat Costa Concordia, acum a trecut la scufundarea primăriei”.

- • Relatărilor cu privire la fapte
- • Judecăților de valoare
- • Injuriilor
Feedback (Concluzie):
Judecăților de valoare, adică opinii, comentarii, teorii sau idei care reflectă
atitudinea fată de un fapt, a cărei veridicitate este imposibil de dovedit.
Constatările instanței naționale: „Conținutul declarațiilor respective nu reprezintă
altceva decât judecăți de valoare, care exprimă de fapt opinia
autorului față de
acțiunile de protest revendicate de reclamanta X. La fel, sunt neîntemeiate și
argumentele apelantei precum că prin expunerea declarațiilor sus-menționate a fost
insultată în mod public. Or, după cum s-a menționat supra, declarațiile menționate
sunt apreciate de către instanță drept judecată de valoare."
STUDIU DE CAZ nr. 4 – Colaborarea cu KGB-ul (cauza Petrenco c. Moldovei)
La 4 aprilie 2002, ziarul oficial al Guvernului Republicii Moldova, „Moldova Suverană”, a publicat un articol scris de către un istoric şi un fost viceministru al Educaţiei, S.N., intitulat „Comentariul la răspunsul de pe Internet
al domnului Petrenco”.
În articol erau menționate următoarele: „(...) o dată, Partidul a trimis o
‘Volga’ în mod special Petrenco (câtă încredere aveau cei din CC – KGB în
camaradul Petrenco Anatolii Mihailovici!!), ca să îl conducă la Chișinău (...)”.
- • Relatărilor cu privire la fapte
- • Judecăților de valoare
- • Injuriilor
Feedback (Concluzie):
Relatărilor cu privire la fapte
Instanțele naționale: ,,În circumstanțele date, prin faptul respingerii acțiunii
reclamantului, instanțele au constatat în mod corect necesitatea stabilirii unei
distincții între fapte și 'judecățile de valoare'. După cum s-a constatat de
instanțele inferioare în hotărârile lor cu privire la prezenta cauză,
afirmațiile autorului trebuie tratate în calitate de judecăți de
valoare, circumstanță care
exclude răspunderea juridică a ziarului Moldova Suverană pentru opinia pe care a
exprimat-o în privința anumitor evenimente şi circumstanțe, al căror adevăr este
imposibil de demonstrat.”
Curtea Europeană a Drepturilor Omului: „Spre deosebire de instanțele naționale,
CtEDO nu este convinsă că afirmațiile respective pot fi considerate doar judecăți de
valoare. După cum Curtea a constatat deja, articolul intenționa să insinueze că
reclamantul a colaborat cu KGB. În opinia Curții, întrebarea dacă o persoană a
colaborat cu serviciile secrete din perioada sovietică nu este doar o problemă de
speculație, ci o circumstanță istorică, capabilă a fi demonstrată prin probe
pertinente .”
De ce este important să distingem relatările cu privire la fapte de judecățile de valoare sau de injurii?
Dacă protagonistul unui material jurnalistic pretinde că a fost lezat în drepturi prin răspândirea unor relatări false cu privire la fapte, el poate fi restabilit în drepturi (adică poate obține câștig de cauză) doar dacă informația publicată cumulează următoarele condiții:
- este falsă;
- este defăimătoare;
- permite identificarea persoanei vizate de informație.
Persoana care se consideră lezată prin răspândirea unor relatări false cu privire la fapte poate solicita doar:
- rectificarea sau dezmințirea informației și/sau
- repararea prejudiciului moral și material cauzat.
Rectificare – corectare benevolă, din proprie inițiativă sau la cerere, a faptelor care
au fost prezentate greșit.
Dezmințire – infirmare a relatărilor defăimătoare cu privire la fapte care nu corespund
realității.
Atenție! În această situație, protagonistul nu poate cere scuze publice
sau acordarea
dreptului la replică.
De ce este important să distingem relatările cu privire la fapte de judecățile de valoare sau de injurii?
Persoana lezată prin răspândirea unor judecăți de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă acestea cumulează următoarele condiții:
- nu se bazează pe un substrat factologic suficient;
- au un caracter defăimător;
- permit identificarea persoanei vizate de informaţie.
Persoana care se consideră lezată prin răspândirea judecăților de valoare poate solicita:
- rectificarea sau dezmințirea informației;
- publicarea unei replici;
- repararea prejudiciului moral și material cauzat.
Replica – răspuns al persoanei lezate la opiniile exprimate într-un material răspândit
de mass-media. Se acordă doar în cazul răspândirii judecăților de valoare.
Atenție! În această situație, protagonistul nu poate cere scuze
publice.
De ce este important să distingem relatările cu privire la fapte de judecățile de valoare sau de injurii?
Se consideră injurie (expresie necenzurată) exprimarea ce cumulează următoarele condiții:
- Este intenționată;
- Este adresată verbal, scris sau nonverbal;
- Contravine normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică;
- Permite identificarea persoanei vizate.
Persoana care se consideră lezată prin injurie poate solicita:
- Exprimarea scuzelor;
- publicarea unei replici;
- Repararea prejudiciului moral şi material cauzat.
Atenție! În această situație, protagonistul nu poate cere rectificarea sau dezmințirea informației, publicarea unei replici.
De ce este important să distingem relatările cu privire la fapte de judecățile de valoare sau de injurii?
Cauza CtEDO Busuioc c. Moldovei
Cerința de a dovedi veridicitatea judecăților de valoare este imposibil
de a fi
îndeplinită. Adevărul afirmațiilor ce constituie JDV nu poate fi dovedit, iar invocarea
probei verității în acest caz ar constitui o încălcare a libertății de exprimare, parte
fundamentală a dreptului asigurat de art. 10 CEDO.
Cauza CtEDO Obershlik c. Austriei
Totodată, chiar şi atunci când o declarație constituie o JDV, proporționalitatea unei
imixtiuni poate depinde de faptul dacă există o bază faptică suficientă pentru
declarația respectivă, deoarece chiar şi o judecată de valoare, cu o bază faptică care
s-o sprijine, poate fi excesivă.
Libertatea de exprimare vs. persoanele publice
CURIOZITĂȚI:
Danemarca - defăimarea regelui sau a șefului guvernului se poate solda
cu patru ani de închisoare, potrivit art. 115 din Codul penal danez.
Islanda – art. 101 din Codul penal islandez pedepsește defăimarea sau
insultarea președintelui cu până la patru ani de închisoare.
Italia - oricine aduce „ofense onoarei și prestigiului Președintelui
Italiei” poate sta la închisoare între un an și cinci ani, potrivit Codului penal
italian.
Franța - a abolit în 2013 legea care incriminează jignirea
președintelui, dar l-a adăugat pe șeful statului pe lista oficialilor care sunt
protejați împotriva defăimării, sub amenințarea unei amenzi de 45.000 de euro.
Germania - și-a revizuit legislația defăimării în 2017, după o dispută
cu Turcia asupra unui comedian german care l-a insultat pe președintele turc Recep
Tayyip Erdogan, spunând că a făcut sex cu animale.
Republica Moldova - defăimarea este dezincriminată. Doar sancțiune
contravențională (art. 1802 Cod contravențional ). Nu avem o formă calificată a
contravenției pentru persoanele publice.
Persoanele publice și libertatea de exprimare
Art. 9 alin. (4) din Legea privind libertatea de exprimare:
Persoanele care exercită funcții publice pot fi supuse criticii, iar acţiunile lor –
verificării din partea mass-mediei, în ceea ce privește modul în care și-au exercitat
sau își exercită atribuțiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a
asigura transparența și exercitarea responsabilă a atribuțiilor lor.
Persoană publică
– persoană care exercită funcții publice sau o altă persoană care, datorită
statutului, poziției sociale sau altor circumstanțe, trezește interesul public.
Persoană care exercită funcții publice
– persoană fizică care exercită atribuțiile puterii publice (executive,
legislative ori judecătorești) sau persoană juridică ce prestează servicii de utilitate
publică, sau persoană fizică care administrează persoana juridică ce prestează servicii
de utilitate publică ori subdiviziuni ale acesteia.
Limitele criticii la care pot fi supuse persoanele publice
Limitele criticii acceptabile la adresa personalităților publice sau a
organismelor guvernamentale sunt mai largi decât ale celei la adresa persoanelor
particulare.
Art. 3 și 4 din Declarația despre libertatea disputelor politice în
mass-media, adoptată
la 12.02.2004 la întrunirea a 872-a a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei,
precum şi cu regulile minime referitoare la răspunderea presei scrise, a televiziunii,
radioului şi altor mijloace de informare în masă, adoptate la cea de a II-a Conferință a
judecătorilor cu tematica ,,Justiția și mass-media”, desfășurată la Cracovia în perioada
25-26 aprilie 2005:
„Personalitățile politice, care stăruie să-și impună opinia politică, prin însăși
acest fapt, își exprimă acordul de a fi supuse aprecierilor publice și criticii în
mass-media.”
Politicienii, în mod inevitabil și conștient, trebuie să
accepte
verificarea strictă a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte, atât din partea
jurnaliștilor, cât și a marelui public, și, în consecință, trebuie să dovedească un
grad mai mare de toleranță. Cerințele lor de a fi protejați prin prisma
art. 10 al Convenției
și art.7, 10 și 11 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, trebuie cântărite cu
interesele dezbaterii libere a chestiunilor politice (cazul Lingens c. Austriei,
hotărârea din 08 iulie 1986).
STUDIU DE CAZ
X și-a desfășurat activitatea profesională doar în domeniul privat. El nu este
cunoscut publicului larg. X a depus dosarul de participare la concursul pentru
ocuparea funcției de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI).
Portalul de știri Y a publicat un material despre studiile candidatului,
relațiile de rudenie pe care le are soția sa cu unii angajați ai ANI, precum și
alte informații conexe accederii în funcție. X a atacat în instanța de judecată
portalul Y, invocând încălcarea dreptului la viața privată și de familie.
- • O persoană publică
- • O persoană care exercită funcții publice
- • O persoană care nu exercită o funcție publică
Feedback (Concluzie):
O persoană care nu exercită o funcție publică
- • Da
- • Nu
Feedback (Concluzie):
Da
Citat dintr-o decizie a instanței naționale: „Colegiul civil pune în evidență și
faptul că reclamantul X aspira la o funcție publică și la statutul persoană publică.
Astfel, fiind puse în balanță interesul general al societății,
pentru modul
transparent de funcționare a autorităților statului prin admiterea în funcții
publice doar a persoanelor integre, în raport cu potențiala ingerință în viața
privată a potențialului funcționar, în deosebi referitor la informații
conexe
accederii în funcție, instanța de apel nu identifică absolut limite
în publicarea
acestor date.